Articole

Rolul animalelor de companie

cat-holding-hands-finger-paws-human-love-relationships-pets      Interacțiunea dintre om și animal are un istoric îndelungat, aceasta fiind de multe ori tema multor mituri și legende. Mai mult decât atât, chiar și în religia Egiptului Antic, pisica, denumită „mau” a fost considerate un simbol important și a fost venerată (Malek, 1993/1997).

În ceea ce privește zilele noastre, s-a cercetat considerabil de mult această interacțiune dintre om și animal, mai exact, modul în care oamenii își privesc animalele de companie și eforturile pe care le depun pentru a le oferi acestora condiții de viață cât mai bune. Potrivit unei analize realizate de către Asociația americană care fabrică produse pentru animale de companie (American Pet Products Manufacturing Association – APPMA, 2005), în medie un cetățean american cheltuie aproximativ 1500$ pe an, pe produse și servicii care vizează animalul de companie. Mai mult, Selbert (2006) a arătat faptul că o treime din posesorii de animale își menționează animalul de companie în testament. Potrivit unui alt studiu realizat de acest autor în același an, oamenii sunt mai înclinați să renunțe la fumat datorită efectului nociv pe care fumatul pasiv îl are asupra animalelor de companie, decât pentru efectele negative pe care fumatul le are asupra propriei persoane. Aceste informații ne pot indica accentul pe care oamenii îl pun pe animalele de companie și de rolul important pe care acestea par să îl joace în viețile acestora.

Semnificația pe care oamenii o acordă, sumele de bani pe care îi cheltuie și efortul depus pentru a menține relațiile cu animalele de companie subliniază importanța pe care aceste relații o joacă în viața unui om (Cavanaugh, Leonard și Scammon, 2008). Se cunoaște faptul că animalele îndeplinesc roluri diferite în viețile oamenilor.Pentru unii acestea pot fi utilizate în scopuri practice, utilitare pentru a munci, cum ar fi de exemplu câinii care sunt utilizați pentru pază, pentru a detecta bombe sau droguri (Derr, 2004; Hirschman, 1994). Pe măsură ce oamenii consideră animalele de companie ca fiind parte din familie, natura asocierii se distanțează de scopul utilitar al animalelor și se orientează spre relații sociale veritabile (Serpell, 2003). De fapt, potrivit unui studiu realizat de către Barker (1999), oamenii au raportat ca simțindu-se mai apropiați de animalul de companie decât de cel mai apropiat membru al familiei. Pentru unii oameni, animalele de companie contribuie chiar la oferirea unui sens al sinelui (Belk, 1988; Brown, 2004; Sanders, 1990). Astfel, unii oameni se etichetează ca fiind iubitori de animale (Kidd și Kidd, 1980). Mai mult decât atât, potrivit unor studii legătura și relația unică, intimă și emoțională pe care oamenii o împărtășesc cu animalele lor, le oferă acestora sens în viață (Holbrook, Stephens, Day, Holbrook, Strazar, 2001; Knapp, 1999).

Animalul tău de companie ce rol joacă în viața ta?

 – Maia

Referințe:

APPMA. New survey reveals U.S. pet ownership at all time high; March 14, 2005 (January 17, 2006).
Barker Sandra B. Therapeutic aspects of the human-companion animal interaction. Psychiatric Times 1999;16.
Belk Russell W. Possessions and the extended self. J Consum Res September 1988;15:139–68.
Brown Sue-Ellen. The human–animal bond and self psychology: toward a new understanding. Soc Anim March 2004;12:67–86.
Derr Mark. A dog’s history of America: how our best friend explored, conquered, and settled a continent. New York: North Point Press; 2004.
Hirschman Elizabeth. Consumers and their animal companions. J Consum Res 1994;20:616–32.
Holbrook Morris B, Stephens Debra L, Day Ellen, Holbrook Sara M, Strazar Gregor. A collective stereographic photo essay on key aspects of animal companionship: the truth about dogs and cats. Acad Market Sci Rev 2001;1.
Kidd Aline H, Kidd Robert M. Personality characteristics and preferences in pet ownership. Psychol Rep 1980;46:939–49.
Knapp Caroline. Pack of two: the intricate bond between people and dogs. New York: Dell Publishing; 1999.
Malek, J. (1997). The Cat in Ancient Egypt (2nd ed.). Philadelphia: University of Pennsylvania Press. (Original work published 1993).
Sanders Clinton R. The animal “other”: self definition, social identity and companion animals. Adv Consum Res 1990;17:662–8.
Selbert Roger. Pet trend: anthropomorphism. Growth strategies. Santa Monica, CA: La Jolla Institute; August 2002. p. 1–2.

2 thoughts on “Rolul animalelor de companie

  1. Pingback: O noua premiera la Cluj: Radio Animale, locul unde inveti sa vorbesti cu animalul tau | Ziarele De Azi

  2. Pingback: Animal de companie: Interacțiunea dintre om și animal | Radio Romania Cluj

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s