Protejarea resurselor sau resource guarding în engleză, este una dintre cele mai frecvente ˝probleme˝ comportamentale în relația om-câine. Am pus probleme între ghilimele deoarece, la baza lui, acest comportament nu este neapărat unul problematic.
Dacă observăm cum interacționează doi câini care se cunosc, vom vedea că există momente când cei doi indivizi vor concura pentru aceeași resursă. În acele momente cei doi își vor comunica unul altuia cât de tare vor comoara. Fac asta prin etalarea armelor (colții) și intensitatea (cu cât mârâie mai puternic) cu care pot ataca în caz că celălalt nu se dă înapoi (un semnal că cedează). Dacă adversarul nu dă semne că cedează se trece la următorul nivel de intensitate și amenințări. Și tot așa până se ajunge fie la lupta care stabilește cine are dreptul la resursă, fie unul cedează, precum scaunul în bancul cu polițistul*. De cele mai multe ori însă, în cazul unei relații bune dintre cei doi câini, rar se ajunge la luptă, fiindcă unul dintre ei cedează. Nu sunt chiar atât de multe comori care să merite riscul unei răni provenite în urma luptei. Astfel, atacul în sine ( care este un comportament agresiv) a fost evitat tocmai prin această comunicare, una în trepte.
Protejarea resurselor începe să devină o problemă, mai ales în relație cu noi, atunci când omul nu știe să interpreteze corect semnalele transmise de câine, sau când tot omul nu înțelege exact cum funcționează această comunicare și (uneori chiar fără să vrea) încalcă normele forțându-l pe animal să reacționeze prin atac.
SFAT: Nu certați sau pedepsiți câinele când acesta vă mârâie. Mârâitul este o formă de comunicare, iar dacă câinele învață că nu merită să se mai folosească de această metodă, va apela la următoarea din listă: atacul. Deasemenea, dacă acesta mârâie iar voi nu vă opriți cu acțiunea, poate învăța că este în zadar să mârâie și din nou poate apela la atac, pe care să îl considere mai eficient pentru a vă îndepărta de el.
În clipul de mai jos se poate observa cum încerc să o desensibilizez pe Leia la prezența mea, în contextul în care ea avea o jucărie pe care o considera, în acel moment, foarte interesantă. Acest exercițiu a apărut spontan, când am văzut că de câteva minute bune rodea mingea și dacă mă apropiam de ea, fugea. Semn clar că nu voia să împartă mingea și credea că dacă mă apropii de ea am să încerc să i-o iau. Un moment bun pentru a ne pregăti pentru o situație reală, una potențial periculoasă, în care trebuie să lase ceva din gură.
Acest exercițiu vă poate ajuta să dezvoltați o relație bazată pe încredere, una prin care să preveniți situațiile periculoase. Încrederea lui Leia în mine vine când aceasta înțelege că dacă mă apropii de ea (când ea are o comoară) sau pun mâna pe minge este pentru a-i da recompense.
Câinii ajung să înțeleagă astfel de lucruri (prin înțeles mă refer la faptul că pot prezice rezultatul acțiunii, în cazul nostru ne dorim ca Leia să prezică că dacă are o comoară și eu mă apropii de ea, nu o fac pentru a-i lua obiectul ci pentru a-i da recompense), prin multe repetiții. Repetăm aceași acțiune, într-un context similar, de cât mai multe ori.
Nu vă recomand să faceți asta cu un câine care vă mârâie când vă apropiați de el. Acest exercițiu este pentru a preveni protejarea resurselor nu pentru a trata astfel de probleme (unde este nevoie de finețe și o pregătire mai serioasă).
*gluma este despre cum cedează scaunul când se pune polițistul pe el, deoarece cine e mai deștept cedează.
Radio Animale 