Articole

Despre relație, plimbări și target training

Să primesc clipuri (cu temele de casă) de la oamenii cu care lucrez este una dintre cele mai frumoase recompense. Zilele acestea am primit video-ul de mai jos, în care Radu și Haru fac un exercițiu în timpul plimbării de seară. Am început să lucrăm împreună acum câteva luni, pentru a dezvolta relația și comunicarea între cei doi și a rezolva agresivitatea lui Haru față de alți masculi.

În primele ședințe ne-am concentrat asupra unor elemente simple de dresaj, dintre care target training, așteaptă și ˝șezi˝ sunt mai importante. Cu aceste elemente și prin combinarea lor, se pot dezvolta multe exerciții distractive pentru câine și om. Dresajul este despre comunicare, iar aceasta trebuie exersată pentru a deveni eficientă. Mie îmi plac mai mult exercițiile dinamice pentru a exersa comunicarea, cele care implică mai multe comportamente și chiar diverse obiecte din jurul nostru, și desigur imaginație pentru a născoci idei.

În clipul de față, prin target training Radu vrea să îl treacă pe Haru prin acel cauciuc, care este sprijinit în alt cauciuc orizontal. Se poate observa foarte bine reticența lui Haru, ceea ce este perfect normal pentru un câine care trebuie să se deplaseze pe o suprafață nouă și chiar mobilă. Putem observa însă și dorința de a trece pe sub cauciuc și cum cu ajutorul motivației suplimentare (mâncare bună) a reușit să ducă exercițiul la final.

Prin astfel de exerciții:

1. Ne dezvoltăm relația cu câinele nostru;

2. Îi oferim șansa acestuia să își dezvolte încrederea în sine, prin faptul că este pus în fața unei provocări peste care poate trece;

3. Îl învățăm pe câine (mai ales dacă este unul anxios) că plimbările pot să fie distractive și în loc să caute pericolele din jurul său, mai bine să se concetreze asupra noastră și a activităților pozitive;

4. Îi dezvoltăm mobilitatea, motricitatea fină și propriocepția.

Vă încurajez să adăugați 10 minute de astfel de exerciții în rutina zilnică a plimbărilor, sunt sigur că aveți niște obiecte pe traseul vostru (trunchi de copac, bolovani, borduri mai înalte etc). Câteva minute de astfel de activități vă obosesc câinele fizic și mental, în cel mai bun și natural mod posibil.

Mult succes!

Vlad

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s